Acasă Social Impact mortal pe Valea Străjii! Un șofer din Brașov a murit după...

Impact mortal pe Valea Străjii! Un șofer din Brașov a murit după ce autoutilitara sa a fost lovită un TIR! (FOTO)

0
Sursă foto: bistriteanul.ro

Pe DN 17, localitatea Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și o autoutilitară. În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, care este resuscitată. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.

„La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un camion condus de un bărbat de 46 de ani din județul Iași, în timp ce se deplasa pe direcția Vatra Dornei către Bistrița a acroșat remorca unui alt camion care se deplasa din sens opus iar mai apoi a ricoșat și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 31 de ani din județul Brașov. În urma impactului, camionul și autoutilitara au părăsit partea carosabilă. Din păcate, în urma impactului dintre cele două vehicule a rezultat decesul bărbatului de 31 de ani.

Șoferii celor două camioane au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la fapta de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier”, informează IPJ Bistrița Năsăud, potrivit bistrițeanul.ro.