Acasă Actualitate Ieri, polițiștii brașoveni au aplicat 56 de amenzi în valoare totală de...

Ieri, polițiștii brașoveni au aplicat 56 de amenzi în valoare totală de peste 22.000 de lei

0

La data de 12 iulie 2022, în intervalul orar 16.00-23.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție și Biroul Rutier, împreună cu polițiști locali, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca scop verificarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule, care parchează, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, prevenirea săvârșirii faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru prevenirea și combaterea operațiunilor ilegale cu deșeuri.

Activitățile au fost desfășurate în trei etape, acționându-se în zonele aglomerate din municipiul Brașov, respectiv în zona centrelor comerciale, piețelor, spitalelor, ocazie cu care au fost legitimate 136 persoane și verificate 54 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 56 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 22.000 de lei, dintre acestea 52 sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, 2 sancțiuni contravenționale pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap.

De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut 9 certificate de înmatriculare pentru nerespectarea normelor legale în vigoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.