Astăzi, 1 decembrie, în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care se desfășoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată decizia privind înscrierea elementului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Cele 24 de state membre ale Comitetului au apreciat valoarea elementului pentru identitatea culturală a celor două țări, funcțiile sociale ale acestuia, aportul la consolidarea dialogului între comunități și la incluziunea socială, precum și importanța măsurilor actuale și viitoare de salvgardare implementate în cooperare cu comunitățile de purtători, în vederea promovării cămășii cu altiță, inclusiv prin intermediul acțiunilor de educație formală și non-formală.
Înscrierea în Lista Reprezentativă asigură o mai bună conștientizare a valorii acestei arte tradiționale, care a devenit, în ultimele decenii, un reper important de identitate națională, precum și a necesității de protecție a practicilor specifice de creație transmise din generație în generație, în cadrul comunităților de pe ambele maluri ale Prutului.
Reușita de astăzi se datorează, în cea mai mare măsură, generațiilor de creatori ai cămășii cu altiță, asigurarea transmiterii patrimoniului în cadrul comunităților purtătoare fiind unul dintre cele mai importante criterii care definesc acest element.
În complexul proces de înscriere, implicarea comunităților de meșteri populari din cele două țări a reprezentat un aspect definitoriu al dosarului declarat câștigător.
În urma deciziei de astăzi, instituțiile culturale din cele două țări au datoria de a continua să încurajeze activ efortul remarcabil pe care aceste comunități și acești creatori îl fac în păstrarea și promovarea, de manieră durabilă, a elementelor de patrimoniu cultural imaterial.
sursa foto Facebook Ministerul Culturii