Acasă Actualitate Horia Gustă, AAF: „Numărul de investitori în fonduri a crescut cu 10.000...

Horia Gustă, AAF: „Numărul de investitori în fonduri a crescut cu 10.000 de persoane pe lună în 2023”

  • Numărul de investitori în fonduri a atins un nou record: 560.000, la finalul lunii octombrie
  • Investitorii români au învățat să facă investiții constante, pe termen lung, au înțeles importanta recurenței, chiar dacă sumele investite sunt mici la început.
  • Companiile din domeniile energetic și financiar-bancar au fost în topul performerilor în acest an.

 

Anul acesta, când Bursa de la București a atins performanțe istorice, ca urmare a listării Hidroelectrica, cel mai mare IPO din istoria pieței de capital românești, piața fondurilor de investiții a urmat același trend, cu un număr record de investitor Optând preponderent către fonduri cu componentă de acțiuni, în 2023, investitorii români sunt mai sofisticați și mai maturi,   , își fac planuri de investiții pe termen lung și nu mai reacționează impulsiv la scăderile din piață, văzându-le adeseori ca oportunități.

Acestea sunt câteva dintre concluziile dezbaterii „Evoluția fondurilor de investiții în contextul celui mai mare IPO din România”, organizată, joi, de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) și Bursa de Valori București (BVB), la care au participat reprezentanți ai fondurilor de investiții.

Din perspectiva Bursei, am încheiat foarte bine primele 11 luni, cu un indice BET în creștere cu aproape 26% față de începutul anului, și un avans de 3,3% doar în luna noiembrie. Am bifat în România cea mai mare listare din istoria pieței românești de capital dar și cea mai mare listare la nivel european la momentul la care a avut loc și în top trei la nivel global – listarea Hidroelectrica. Am avut un an foarte bun din punctul de vedere al evoluției numărului de investitori – am terminat T3 cu aproape 170.000 de investitori”, a declarat, în deschiderea dezbaterii, Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.

În ceea ce privește fondurile  de actiuni, evoluția randamentelor acestora a urmat un ritm similar cu cel al pieței. Numărul participanților a crescut cu aproape 100.000 de persoane, de la 1 ianuarie la 30 octombrie, adică o medie de aproximativ 10.000 de noi investitori pe lună și un număr total record de circa 560.000, la finalul lunii octombrie.

Acest lucru vine la pachet cu faptul că numărul de investitori în fonduri de acțiuni a crescut cu 13.000. Avem, în medie, 1.300 de investitori noi în fiecare lună, de la începutul anului, ceea ce arată încredere în administratorii de fonduri. Dacă ne uităm la performanțe, la finalul lunii octombrie, primele cinci fonduri au randamente de peste 31% fiecare, pe ultimele 12 luni, un randament semnificativ în condiții de diversificare maximă – discutăm de fonduri deschise de investiții administrate activ sau de fonduri care replică indici bursieri”, a declarat Horia Gustă, președintele AAF.

Conform datelor prezentate de Jan Pricop, director executiv al AAF, la trimestrul al treilea al anului, activele totale erau de aproape 37 mld. lei, din care 19 mld. lei active nete ale fondurilor deschise de investiții, diferența fiind active ale fondurilor de investiții alternative.

Scăderea la nivelul activelor fondurilor de investiții alternative se datorează, în principal, acelui dividend special pe care Fondul Proprietatea l-a acordat acționarilor săi, ca urmare a vânzării pachetului de acțiuni de la Hidroelectrica. Practic, cele două componente tind să se egalizeze, după ce, la finalul anului 2022, ponderea activelor fondurilor de investiții alternative era semnificativ mai mare decât cea a fondurilor deschise de investiții”, a spus Jan Pricop.

În ceea ce privește subscrierile, s-a înregistrat un plus de 300 mil. lei, o schimbare de trend față de trimestrul trei din 2022, când se înregistrau ieșiri nete, și o creștere față de trimestrul precedent de 77%. Totodată, numărul de investitori în fondurile de investiții a crescut cu aproape 20%, din septembrie 2022 până în septembrie 2023, cu un avans de 6,3% în trimestrul al treilea, față de trimestrul anterior.

În ce privește dinamica activelor pe categorii de fonduri, există o creștere generală de 5,3%, cea mai importantă înregistrându-se la nivelul fondurilor de acțiuni – o creștere de aproape 30% și un plus de 760 mil. lei. Creșteri s-au înregistrat, deopotrivă, și la fondurile diversificate precum și la cele de obligațiuni și instrumente cu venit fix.

 

Performanțele din acest an se datorează listării Hidroelectrica și revenirii după scăderile de anul trecut

Performanța remarcabilă a pieței locale din acest an a fost rezultatul unui cumul de factori, în fruntea listei aflându-se listarea Hidroelectrica, care a atras sume considerabile de bani din partea investitorilor, care ulterior s-au întors în piață, a setat un nou reper pentru piața locală în termeni de multiplii de evaluare și a fost precursorul distribuției extraodinare de dividende a Fondului Proprietatea care a susținut cererea din piață”, a explicat Robert Burlan, CFA, Head of Investment Management Raiffeisen Asset Management.

Alți factori importanți au fost evoluția peste așteptări a economiei românești, subevaluarea acțiunilor de pe piața de capital românească, precum și expunerea redusă a companiilor listate la BVB la dobânzile mari din acest an.

„La finalul anului 2022, veneam dupa o perioadă de corecții, astfel încât companiile de la BVB erau atractive din prisma multiplilor de evaluare. Pe măsură ce în 2023 am avut rezultate peste așteptări ale emitenților de la Bursă, investitorii au început să intre la cumpărare, determinați de perspectivele bune de creștere.  Am avut un context cu dobânzi ridicate, dar pentru că, pe BVB, companiile au un grad de îndatorare redus, comparativ cu ce vedem pe alte piețe, dobânzile mari nu au avut un impact negativ atât de puternic în profiturile companiilor. Astfel, am văzut cerere ridicată, în special din partea investitorilor instituționali”, a explicat Rareș Trif, Director de Investiții BT Asset Management.

 

Investitorii în fonduri au înțeles ce înseamnă recurența și planul pe termen lung

În opinia tuturor participanților la dezbatere, în 2023 s-au văzut mai bine ca oricând rezultatele educației financiare pe care jucătorii din piață, inclusiv AAF prin proiectul „Economisește inteligent”, o fac de ani de zile, investitorii fiind mult mai maturi, cu planuri investiționale bine conturate și cu focus pe investiții pe termen lung și foarte lung. „Investitorii în acțiuni au devenit mai sofisticați, înțeleg mai bine noțiunea de investiții pe termen lung. Am observat diferența față de pandemie, când au fost retrageri mari, și începutul războiului din Ucraina, când investitorii au fost mai calmi, retragerile au fost mult mai mici. Investitorii au învățat ce înseamnă volatilitatea, s-au obișnuit cu ea și chiar o percep ca pe o oportunitate de a cumpăra mai ieftin. Dacă orizontul de investiții este lung și foarte lung, o corecție de 10-15% nu-i mai sperie, ba mai mult, îi ajută să cumpere mai ieftin, iar la final ies câștigători”, a spus, în context, Dragoș Manolescu, CFA, Director General Adjunct OTP Asset Management.

Celor care vor să intre în lumea investitorilor, dar nu știu ce fond să aleagă și cum să înceapă, administratorii de fonduri le sugerează în primul rând să se informeze din surse oficiale online -pagini ale băncilor și ale societăților de administrare de fonduri. Potrivit reprezentanților prezenți la dezbatere, planurile de investiții pot fi personalizate și adaptate pentru toți cei care doresc să devină investitori. Investiția în fonduri este ”pentru toate buzunarele”.

„Încă sunt persoane reticente cu privire la investițiile la bursă. Multe dintre acestea se întreabă ce ar trebui să cumpere, care e momentul cel mai bun de cumpărare sau care e momentul optim de vânzare. Soluția este foarte simplă: o strategie de investiții pe termen lung care urmează evoluția pieței bursiere poate răspunde la toate aceste întrebări; mai exact, vorbim de investiții regulate lunare într-un fond de acțiuni, chiar și cu sume mici, pentru a beneficia de peformanța medie a pieței. Sumele investite vor fi păstrate pe termen lung, iar deținerile vor fi vândute doar în cazul în care au nevoie de bani, nu speculativ”, a adăugat Răzvan Pașol, Director General SAI Patria Asset Management.

 

Urmează scăderi de dobânzi cu posibile corecții în piață

În ceea ce privește previziunile pentru anul viitor, specialiștii din industria de asset management sunt de acord că este foarte posibil ca performanțele din 2023 să nu se mai repete, în condițiile în care se așteaptă ca 2024 să fie un an dificil, economic, la nivel global.

Trebuie să urmărim ce se va întâmpla cu dobânzile, cel mai probabil băncile centrale principale FED și BCE –, vor da tonul reducerilor, pe fondul scăderii inflației. Dar este posibil că efectul să fie unul de bumerang și inflația să se ducă din nou în sus. Aș zice că trebuie să fim moderat optimiști, probabil că performanțele din acest an nu se vor mai repeta, dar nu văd în acest moment nici premisele unei crize majore, deși este posibil să vedem unele corecții în piață”, a explicat Adrian Dudu, Director Investiții SAI Certinvest.

Pentru anul viitor, administratorii fondurilor de investiții vor paria în continuare pe domeniile care au obținut performanțe foarte bune și până acum – energie, financiar-bancar, HoReCa, dar sunt dispuse să intre mai mult și pe zone precum IT sau Real Estate, în special pe piețele internaționale.

 

Despre AAF:

Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF) este organizația profesională independentă neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de plasament Colectiv (OPC) din România care reunește 24 de societăți de administrare a investițiilor (SAI) și administratori de fonduri de investiții alternative (AFIA), care administrează 94 de fonduri deschise de investiții (OPCVM) și 36 de fonduri de investiții alternative, Fondul Proprietatea și 4 bănci depozitare.