Acasă Social Guvernul suplimentează despăgubirile pentru exproprierile de pe traseul Autostrăzii Brașov–Târgu Mureș–Cluj–Oradea

Guvernul suplimentează despăgubirile pentru exproprierile de pe traseul Autostrăzii Brașov–Târgu Mureș–Cluj–Oradea

0
foto: arhivă

În ședința din 28 august 2025, Guvernul României a aprobat suplimentarea sumei pentru despăgubirile aferente imobilelor expropriate pe traseul secțiunii 3B Mihăiești – Suplacu de Barcău, parte a Autostrăzii Brașov–Târgu Mureș–Cluj–Oradea. Valoarea adăugată este de 548.000 de lei.

Decizia vine în urma actualizării documentațiilor cadastrale, care au evidențiat diferențe privind suprafețele și regimul juridic pentru 485 de imobile din localitățile Ip, Marca și Nușfalău (județul Sălaj). De asemenea, datele pentru alte 113 imobile vor fi corectate, iar 18 noi terenuri intră în procedura de expropriere.

„Autostrada Brașov–Târgu Mureș–Cluj–Oradea, corelată cu Autostrada București–Brașov, va asigura o legătură directă între România, centrul și vestul Europei, având un rol major în traficul din Transilvania și Muntenia, prin rețeaua de drumuri naționale reabilitate sau aflate în programul de reabilitare, și facilitând legătura cu portul Constanța și zonele nordice, precum și accesul către marile centre urbane din zona de influență a autostrăzii.”, se precizează în actul normativ.