Acasă Magyar Guvernul maghiar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii...

Guvernul maghiar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani

0

Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia.

Guvernul premierului Viktor Orban caută să impulsioneze economia aflată în recesiune, înaintea alegerilor generale din 2026, partidul premierului Orban concurând cu liderul opoziţiei Peter Magyar. De asemenea, Magyar a promis o creştere semnificativă a salariului minim, care, la nivelul actual de 266.800 de forinţi (677 de dolari) pe lună este al doilea cel mai scăzut din UE, după Bulgaria.

Autorităţile de la Budapesta au anunţat luni un acord prin care salariul minim va creşte anul viitor cu 9%, urmat de creşteri de 13% şi 14% în 2026 şi, respectiv, 2027. Deşi majorările sunt menite parţial să menţină forţa de muncă în ţară, Orban a admis că acestea se bazează pe un scenariu „optimist” în care creşterea economiei şi a productivităţii se realizează în acelaşi timp.

Citește mai multe detalii pe economica.net.