Acasă Social Guvernul le oferă un nou cadou, românilor, de Paște. Noi tarife pentru...

Guvernul le oferă un nou cadou, românilor, de Paște. Noi tarife pentru plăcuțele de înmatriculare și serviciile auto

0

Ministerul Afacerilor Interne a aprobat, prin Ordinul nr. 55/2025, noile tarife pentru plăcuțele de înmatriculare auto și serviciile conexe, aplicabile la nivelul Serviciului Regim Permise și Înmatriculări.

Astfel, o placă standard (tip A) costă 26 de lei, iar o pereche ajunge la 52 lei. Plăcile pătrate pentru remorci sau vehicule 4×4 (tip B) sunt 27 lei, iar cele pentru motociclete (tip C) costă 22 lei. Tarifele pentru plăci speciale (tip D) sunt de 25 lei.

În ceea ce privește serviciile, un număr de înmatriculare preferențial costă 45 lei, la care se adaugă contravaloarea plăcilor. Păstrarea unui număr înainte de vânzarea mașinii ajunge la 60 lei, iar rezervarea unei combinații personalizate pentru 90 de zile costă 125 lei.

Permisul de conducere românesc este 89 lei, certificatul de înmatriculare – 49 lei, iar autorizația provizorie – 13 lei.

Plățile nu mai pot fi făcute în numerar la ghișeu, ci doar online (ghiseul.ro sau dgpci.mai.gov.ro), prin virament sau la terminalele SelfPay, BCR, CEC Bank și alte puncte autorizate.

Ce se schimbă față de 2007?

Vechile tarife erau stabilite prin Ordinul ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 202/2007 și au rămas neschimbate timp de aproape două decenii. Conform acelui ordin:

  • Placa tip A costa 20 lei;
  • Placa tip B – 23 lei;
  • Placa tip C – 17 lei;
  • Placa tip D nu figura în ordinul din 2007;
  • Taxa pentru păstrarea numărului era 30 lei;
  • Numărul preferențial costa tot 45 lei;
  • Rezervarea unei combinații personalizate nu exista ca opțiune reglementată oficial.