Printre actele normative aprobate în cadrul ședinței de Guvern de ieri, s-a aflat și Hotărârea de Guvern privind constituirea, organizarea şi funcționarea Băncii de Investiții şi Dezvoltare S.A.
Înființarea acestei bănci este un obiectiv prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență și în Programul de Guvernare 2021-2024.
BID va fi o instituție deținută integral de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu rol de instituție de dezvoltare care va deservi întreprinderile românești și alte entități aparținând sectorului public și privat din România, în scopul susținerii finanțării de proiecte care contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării, creșterii competitivității, inovării și creșterii economice, precum și creșterii absorbției fondurilor europene.
Banca are ca scop sprijinirea antreprenorialului, dezvoltarea socio-economică și regional în România prin promovarea investițiilor și facilitarea accesului la finanțare pentru beneficiarii eligibili în acele sectoare în care au fost identificate disfuncționalități ale pieței financiare și decalaje de finanțare, în scopul atenuării și reducerii lor prin desfășurarea de activități de dezvoltare, în conformitate cu legislația UE. Obiectivele strategice ale băncii sunt facilitarea accesului la finanțare pentru întreprinderi mici și mijlocii, asigurarea accesului la finanțare pentru proiecte de infrastructură viabile și atragerea capitalului privat în investiții.
BID va utiliza o gamă largă de produse financiare: garanții individuale și garanții de portofoliu, împrumuturi pentru finanțarea capitalului de lucru și a proiectelor de investiții, împrumuturi pentru eficiența energetică.
BID își va începe activitatea după emiterea unei decizii de autorizare din partea Comisiei Europene în materie de ajutor de stat și după emiterea autorizației de funcționare din partea Băncii Naționale a României. Banca va prelua de la Banca de Import-Export a României Eximbank atribuțiile fondului de investiții al Inițiativei celor Trei Mări.






