Lipsă de civilizație și zero respect pentru natură! Fără mașini de salubrizare care să poată urca, gunoaiele se cară în spate, cu rucsacul, distanțe mari, în plină iarnă, pe trasee greu accesibile, de către salvamontiști. Aceasta este realitatea de la Refugiul Iezer.
În cursul zilei de ieri, formația de salvamontiști Câmpulung a verificat traseul Voina-Refugiul Iezer. Din păcate, refugiul era plin de gunoaie pe care salvatorii montani au trebuit să le coboare cu rucsacul fiindcă nu există mașină de salubrizare care să urce până la Refugiul Iezer. Erau atât de multe deșeuri încât salvamontiștii au rămas peste noapte pentru a le strânge.
”LASĂ ÎN URMĂ DOAR URME DE PAȘI.
Lasă muntele așa cum l-ai găsit sau mai curat.
În cursul zilei de ieri, formația de salvamontiști Câmpulung a verificat traseul Voina-Refugiul Iezer. Au fost nevoiți să rămână peste noapte la refugiu pentru a strânge resturi de mâncare, ambalaje, sticle alte resturi pe care astăzi au trebuit să le coboare, atenție, cu spatele, în rucsaci. Nu există mașină de salubrizare care să urce până la Refugiul Iezer să ridice gunoaiele lăsate de dumneavoastră.
Refugiile NU sunt tomberoane. Ele există pentru siguranță și adăpost, nu pentru a strânge nepăsarea noastră. Situația este îngrijorătoare pentru că nu este prima dată când găsim Refugiile pline de gunoaie sau devastate. Aceste acte ale unora afectează grav mediul montan, siguranța turiștilor care vin după ei să se odihnească în refugii, ba chiar scopul pentru care aceste refugii există.” au transmis reprezentanții Salvamont Argeș.
Totodată, salvatorii montani reamintesc regulile pe care trebuie să le respecte turiștii când folosesc refugiile montane:
Ce aduci cu tine, iei înapoi
Nu abandona deșeuri, nici măcar „biodegradabile”
Respectă natura, salvamontiștii și următorii turiști
Un gest mic de responsabilitate = un munte curat
Civilizația montană lipsește, din păcate, la noi în țară. Degeaba avem munții, dacă ne batem joc de ei!








