Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, în colaborare cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Brașov, a finalizat cercetările într-un dosar complex ce vizează activități ilegale de comerț cu țigarete și băuturi spirtoase. În urma anchetei, șase persoane au fost trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și comercializarea de produse accizabile fără respectarea legislației fiscale.
Trimitere în judecată – constituire unui grup infracțional organizat și deţinere în afara antrepozitului fiscal și/sau comercializarea pe teritoriul României peste limita a 10.000 de țigarete și 200 de litri de băuturi spirtoase supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov și organele de cercetare penală din cadrul IPJ Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar având ca obiect comerțul ilegal cu țigarete și băuturi spirtoase. În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a 6 inculpați persoane fizice, cercetați în stare de libertate sub aspectul infracţiunilor de constituire de grup infracțional organizat și deţinere în afara antrepozitului fiscal și/sau comercializarea pe teritoriul României peste limita a 10.000 de țigarete supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false.
Din probatoriul administrat a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În perioada martie-octombrie 2021, trei dintre inculpați au constituit un grup infracțional organizat la care au aderat alți trei inculpați, în scopul de a obține venituri din livrarea, deținerea și/sau comercializarea de țigarete supuse marcării, nemarcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, respectiv din livrarea de băuturi spirtoase supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, cu consecința prejudicierii bugetului general consolidat al statului.
De la inculpați au fost ridicate în vederea confiscării speciale cantitățile de 16742 pachete de țigarete și 2286 litri de băuturi spirtoase provenite din comiterea infracțiuni.
În cauză AJFP Braşov s-a constituit parte civilă cu suma de 267.485 lei, din care unii inculpați au achitat pe parcursul urmăririi penale suma totală de 157.311 lei.
Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov.
***
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.






