Acasă Sănătate-Educație Groapă ilegală de gunoi transformată în grădină cu flori

Groapă ilegală de gunoi transformată în grădină cu flori

0

Asociația Eltera transformă săptămâna aceasta o groapă de gunoi, dintr-o comunitate de săracă, într-o grădină cu flori

Asociația Eltera desfășoară mai multe acțiuni de sprijin în mediile defavorizate din județul Brașov. De data aceasta ne surprind cu un proiect mai deosebit, respectiv transformarea unei gropi ilegale de gunoi într-o grădină cu flori. Locația cu pricina se află lângă o comunitate de romi.

Caty Roos, cea care a avut ideea, dorește să transmită prin aceasta că în comunitățile defavorizate este nevoie de implicarea noastră pentru a “curăța gunoiul și a face loc florilor să crească”.

“De ani de zile sunt intre acești oameni și DA, mare parte dintre ei sunt sălbăticiți de sărăcie. Epuizați de neputință, lipsiți de orice formă de educație, încearcă să supraviețuiască de la o zi la alta. Le zicem “de etnie”, “romi”, “țigani”, ca să explicăm acest fenomen social. Și totuși sute de copii, pe care i-am întâlnit personal, sunt victimele acestui eșec.

Sâmbătă este ziua mea și am spus că doresc să o marchez printr-o acțiune altfel, așa că am decis să curățăm o zonă plină de gunoi, să amenajăm straturi pentru legume și să plantăm pomi fructiferi și flori acolo.

Ținând cont că este ziua mea, vă informez că sunt dispusă să primesc cadouri pentru acest proiect. Las mai jos lista cu ce avem nevoie. Primesc și bani, cu care merg eu să cumpăr ce trebuie. ”, a declarat Caty Roos, președinta asociației Eltera.

 

Pentru ca acest proiect să devină realitate mai au nevoie de cele de mai jos până vineri seara:

  1. Greblă – 10 buc.
  2. Sapă grădină – 10 buc.
  3. Mănuși pentru grădinărit (în special pentru copii) – 50 perechi
  4. Saci cu pământ negru pentru răsaduri – fară număr
  5. Orice fel de semninte: arpagic, semințe de legume (roșii, ardei), semințe pentru verdeață (marar, pătrunjel, leuștean) – fară număr
  6. Voluntari sâmbăta intre 10:00 și 16:00 + afterparty

 

Cei care doresc să se implice sunt invitați să sune la asociația Eltera: 0722 797 621.

Articolul precedent”Transparență” doar pe hârtie! Compania Apa Brașov, între secretomanie și sinecuri de partid
Articolul următorInformare pentru locuitorii comunei Prejmer
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.