Redați demnitatea angajaților din instituțiile prefectului!
Motto:
”Voiesc să fac din administrație o a doua magistratură” – Vasile Lascăr
Funcţionarii publici şi personalul contractual din instituţiile prefectului din țară, declară grevă generală în data de 10 aprilie 2023.
La această acţiune vor participa 1800 salariaţi prin incetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiei prefectului.
Solicităm trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.
Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate.
În prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate.
Începând cu anul 2017, anul adoptării Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate categoriile de salariați au beneficiat de majorări salariale.
Amintim aici cu titlu de exemplu: ANAF (agenții județene și vămi), OCPI, OPC, APIA, AFIR etc., acestea fiind asimilate funcțiilor de stat.
Instituția prefectului din instituția numărul 1 a ajuns cenusăreasa administrației publice.
Cât să mai suportăm umilința de a fi plătit la nivelul unui muncitor de la o primărie de comună?!
De asemenea, solicităm ca instituțiile prefectului să fie reașezate in locul si rolul ce i se cuvin, in subordinea Guvernului si ordonator principal de credite pentru institutiile prefectului sa fie Secretariatul General al Guvernului si nu Ministerul Afacerilor Interne, cum este in prezent.
Constituția României prevedere că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Poziționarea in cadrul Ministerului Afacerilor Interne ne-a adus numai prejudicii, sarcini în plus și niciun sprijin.
În cazul în care revendicările noastre nu vor fi soluționate vom continua greva și a doua zi și a treia zi și a patra zi, până când vor fi soluționate.
Președintele Sindicatului „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică,
Cosmin Enescu