Acasă Social Grecii de la AKTOR au început forarea tunelurilor Homorod pe tronsonul Apaţa...

Grecii de la AKTOR au început forarea tunelurilor Homorod pe tronsonul Apaţa – Caţa al căii ferate Braşov-Sighişoara

0

Grecii de la AKTOR, constructorul tronsonului Apaţa – Caţa al căii ferate Braşov-Sighişoara, a început forarea perechii de tuneluri nordice, numită Homorod, cu o lungime de 5,1 km fiecare, prin pornirea celei de-a treia maşini de foraj (TBM) pe şantierul  aflat la 4 km vest de Racoş.

La acest moment, TBM 3, Alexandra, a intrat deja parţial în munte.

Acestea este unul dintre puţinele proiecte din Europa în care patru TBM-uri  sapă tot atâtea tuneluri în acelaşi timp.

Tunelurile se află pe traseul viitoarei linii de cale ferată Braşov-Simeria, parte din Coridorul Rin-Dunăre, tronsonul Braşov-Sighişoara, subsecţiunea 2: Apaţa-Caţa. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană, iar contractul a fost semnat de Compania Naţională de Căi Ferate (CFR SA) cu consorţiul AKTOR SA – Alstom Transport SA – Compania Arcada.

”Suntem mândri să marcăm această etapă semnificativă în această parte critică a proiectului feroviar Braşov-Sighişoara. Acest progres subliniază angajamentul nostru de a livra proiecte de infrastructură de ultimă generaţie care îmbunătăţesc conectivitatea în România şi în întreaga regiune europeană. Prin utilizarea tehnologiilor avansate, cum ar fi maşinile de forat tuneluri, creştem eficienţa şi siguranţa şi minimizăm impactul extern. Aceste tuneluri vor juca un rol crucial în consolidarea coridorului Rin-Dunăre, contribuind la creşterea durabilă şi mobilitatea regiunii pentru generaţiile viitoare”, a declarat Alexandros Exarchou, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi CEO al Aktor Group, potrivit zf.ro.