Raportul administratorului judiciar privind situația GOSCOM Râșnov scoate la iveală nereguli grave în gestionarea societății. Conform documentului, conducerea a ținut o contabilitate fictivă și a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice, generând un haos financiar ce a condus la imposibilitatea de a-și achita datoriile.
Concret, conducerea nu a organizat gestiuni clare pentru bunurile firmei, ceea ce a dus la dispariția unor mijloace fixe și materiale. În plus, pasivul societății a fost umflat artificial, iar lipsa măsurilor de recuperare a creanțelor a dus la pierderi semnificative. De exemplu, în evidențele contabile figurează datorii neachitate din perioada 2016-2022, în valoare de 616.465 lei, care au fost lăsate să se prescrie.
Mai mult, primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu, a declarat că încă de la preluarea mandatului a atras atenția asupra problemelor grave ale societății. În fața acumulării datoriilor și a lipsei de transparență, acesta a solicitat insolvența firmei pentru a opri colapsul financiar. În prezent, Goscom are datorii de 2,7 milioane de lei, iar terenurile companiei sunt ipotecate către Finanțe și FinEco.
„Societatea se află în drum spre faliment pentru că a avut un management catastrofal, fix ce spuneam acum un an, lucru confirmat de raportul administratorului judiciar.”, a declarat edilul.
Primarul orașului a anunțat că va solicita un audit financiar și va iniția demersuri în justiție împotriva celor responsabili pentru dezastrul economic al societății.