Orașul Ghimbav marchează o premieră națională în ceea ce privește mobilitatea urbană sustenabilă. Primarul Ionel Fliundra – alături de directorul general Airbus, Ionel Grosu, viceprimarul Mihai Neagoe și Corneliu Belciug, director la Green Revolution – a anunțat lansarea unui serviciu modern de ride-sharing cu biciclete electrice, menit să reducă poluarea și să încurajeze deplasările rapide, prietenoase cu mediul.
Sistemul, unic în România, le oferă locuitorilor biciclete electrice cu o autonomie de până la 90 de kilometri. Tariful este unul accesibil: 1 leu pentru primele 30 de minute și 0,66 lei pentru fiecare minut suplimentar.
Proiectul a fost realizat printr-un parteneriat cu Airbus, companie care a oferit o sponsorizare în valoare de aproximativ 50.000 de euro pentru implementarea acestui sistem.
„Nu putem să fim decât mândri că aceste societăți de pe raza Ghimbavului încep să pună umărul, se implică în activitățile sociale, ne dorim și în cele culturale și iată, primul pas este făcut”, a declarat edilul.








