Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a transmis un mesaj tranșant în urma ultimei ședințe a Consiliului Local, criticând atitudinea consilierilor PNL, pe care i-a acuzat că „au memoria scurtă” atunci când vine vorba de evoluția orașului.
Edilul a reamintit că, din 2016 până în prezent, Făgărașul a beneficiat de investiții de aproximativ 150 de milioane de euro, care au transformat radical infrastructura și imaginea localității. Printre realizările menționate se numără modernizarea străzilor, reabilitarea zonei centrale și construirea centurii ocolitoare, care a scos traficul greu din oraș.
„Că vor sau nu cei de la PNL să recunoască, un lucru este clar: Făgărașul din 2025 nu mai seamănă deloc cu cel din 2015, când trecuseră ani buni de administrare liberală, iar interesele lor păreau să fie cu totul altele, mai puțin dezvoltarea și modernizarea orașului.






