Liderul George Simion, președintele Alianța pentru Unirea Românilor, este singurul politician care solicită public premierului Ilie Bolojan adoptarea unor măsuri ferme de reformă politică. Acesta a anunțat că va purta negocieri cu partidele aflate la guvernare doar în condițiile în care vor fi implementate trei schimbări majore.
Potrivit declarațiilor sale, condițiile impuse vizează reducerea numărului de parlamentari la 300, tăierea subvențiilor acordate partidelor politice și revenirea la alegerea primarilor și a președinților de Consilii Județene în două tururi de scrutin.
George Simion susține că aceste măsuri sunt esențiale pentru recâștigarea încrederii cetățenilor în clasa politică și pentru o mai bună reprezentare a electoratului. În opinia sa, actualul sistem favorizează structurile de partid și nu reflectă în mod corect voința alegătorilor.
Poziția liderului AUR vine în contextul unor nemulțumiri tot mai mari legate de finanțarea partidelor politice și de dimensiunea aparatului parlamentar. De-a lungul timpului, tema reducerii numărului de parlamentari a fost intens dezbătută în spațiul public, însă fără a fi pusă în aplicare. Reamintim că partidele primesc milioane de euro lunar! Nici criza prin care trece țara, nu l-a determinat pe Ilie Bolojan sa taie subvențiile. În schimb a pus biciul pe mediul privat, dar a tăiat și de la mămici, elevi sau studenți.
Totodată, solicitarea privind organizarea alegerilor locale în două tururi este susținută de o parte a societății civile, care consideră că acest sistem oferă o legitimitate mai mare aleșilor locali.
Inițiativa lui George Simion este în linie cu pozițiile exprimate în repetate rânduri de publicația Transilvania365, care a cerut partidelor politice să renunțe la subvențiile de la bugetul de stat și să reducă numărul de parlamentari, în vederea eficientizării actului politic.






