La propunerea președintelui PNL, Nicolae Ionel Ciucă, deputatul liberal Gabriel Andronache a participat la elaborarea proiectului de lege care realizează o protecție mai cuprinzătoare a vieții, a integrității fizice, psihice, intelectuale și morale a copiilor din România.
„Viața, integritatea fizică și psihică a copiilor reprezintă valori fundamentale pe care statul trebuie să le protejeze în special prin mijloace penale. Împreună cu domnul Președinte Nicolae Ciucă și cu Ministrul Justiţiei, doamna Alina Gorghiu, supunem dezbaterii parlamentare următoarele soluții legislative:
- creșterea pedepselor pentru părinții sau tutorii care își terorizează fizic sau psihic copiii/minorii aflați în grijă prin sporirea maximului pedepsei de la 7 la 10 ani; consacrăm pentru prima dată ca faptă penală agresiunea psihică asupra copilului, dacă acest tip de tratament pune în primejdie gravă starea copilului;
- eliminăm posibilitatea suspendării executării pedepsei pentru monștrii care își terorizează copiii, prin creșterea minimului special al infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de la 3 ani la 5 ani de închisoare;
- reglementăm pentru prima dată ca faptă agravantă(pedeapsă de la 7 la 15 ani) situația în care un părinte aflat sub influența drogurilor pune în primejdie gravă viața sau integritatea fizică ori psihică a copilului său.
Viața copiilor este valoarea supremă pe care trebuie să o protejăm, inclusiv prin mijloace penale, pentru binele și pentru viitorul națiunii noastre!”, a explicat Gabriel Andronache.