Acasă Actualitate Furt de gaze naturale la Ucea de Jos printr-o conductă improvizată

Furt de gaze naturale la Ucea de Jos printr-o conductă improvizată

0
În data de 13.03.2023, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ucea, împreună cu reprezentanți ai unei societăți de distribuție gaze naturale, în urma unor informații primite, au actionat pe raza localității Ucea de Jos, la imobilul unei persoane, unde
existau date că este utilizată de mai mult timp o instalație clandestină de transport a gazelor naturale, cu scopul de a ocoli echipamentele de măsurare a gazelor naturale.
Polițiștii au identificat la fața locului un branșament artizanal, respectiv o conductă care dubla conducta principală de distribuție a gazelor naturale, care ocolea echipamentul de măsurare.
Totodată, verificările au arătat existența unui consum de gaze naturale, fără ca acesta să fie măsurat de echipamentul de măsurare a rețelei de distribuție montat în incinta imobilului.
Cercetările sunt continuate la acest moment de Postul de Poliție Ucea, în dosarul penal pe care polițiștii l-au constituit, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „folosirea
de instalatii clandestine în scopul ocolirii echipamentelor de măsurare a gazelor naturale” și “furt calificat”.