Acasă Actualitate FOTO. Un tânăr de 26 de ani s-a dat cu mașina peste...

FOTO. Un tânăr de 26 de ani s-a dat cu mașina peste cap la Predeal

0

În jurul orei 19.40, polițiștii Serviciului Rutier Brașov au fost sesizati cu privire la faptul că pe DN1, în zona localității Timișu de Sus, ar fi avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul, care circula dinspre Brașov spre Predeal, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în canalul de colectare al apelor pluviale.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Brașov, care a fost transportat la o unitate medicală.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest moment, circulația se desfășoară alternativ, fiind blocat sensul de mers spre Predeal, urmând a fi reluat pe ambele sensuri în cel mai scurt timp. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Articolul precedentFabrica SEDA Invest – Red Square, inaugurată astăzi la Prejmer
Articolul următorAdrian Veștea nominalizat la categoria ”administratori publici” în CAPITAL TOP 100 Manageri!
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.