Caruselul lui Moș Crăciun strălucește deja în Piața Sfatului, pregătit să-i încânte pe cei mici, iar Caravana Distracției va aduce atmosfera veselă a sărbătorilor chiar în inima orașului. În centrul Brașovului se lucrează la ultimele detalii pentru deschiderea mult așteptatului Târg de Crăciun, care promite și anul acesta surprize, tradiții și bucurie pentru toți vizitatorii.
Duminică, odată cu aprinderea luminilor de sărbătoare, orașul se va transforma într-un adevărat basm de iarnă. Magia Crăciunului e pe cale să înceapă!








