Acasă Social FOTO. Și-au făcut nevoile sub un tobogan din locul de joacă proaspăt...

FOTO. Și-au făcut nevoile sub un tobogan din locul de joacă proaspăt inaugurat din Centrul Civic Brașov. Investiție modernă, umbrită de lipsa de educație

0

Un loc de joacă modern, inaugurat recent în Centrul Civic din Brașov, a devenit deja subiect de indignare publică. În ciuda investiției consistente și a dotărilor de ultimă generație, bunul simț al unor brașoveni a lipsit cu desăvârșire.

Locul de joacă, considerat unul dintre cele mai moderne din România, dispune de o suprafață de amortizare unică, o „mașină de Formula 1”, două castele, un avion, o tiroliană, un sistem de cățărare, leagăne, trambulină și o groapă cu nisip fin. Toate acestea au fost gândite pentru siguranța și bucuria copiilor.

Numai că, educația unora umbrește investiția. Brașovenii au rămas șocați vineri, când au descoperit că sub un tobogan din parc cineva și-a făcut nevoile. Mirosul greu și imaginea revoltătoare i-au întâmpinat pe cei veniți să își lase copiii la joacă.

Situația este cu atât mai absurdă cu cât, la doar câteva zeci de metri, există o toaletă publică. Însă, în loc să facă câțiva pași până acolo, unii preferă să își lase „amprenta” într-un spațiu destinat celor mici.

„Nu copiii sunt de vină, ci părinții care asistă nepăsători sau chiar ignoră consecințele. Dacă tot se întâmplă un accident, măcar să cureți după copilul tău. Altfel, transformi un loc de joacă într-un focar de mizerie și lipsă de civilizație”, spun revoltați locuitorii care au trecut prin parc.

Un oraș care se dorește european nu poate progresa doar prin investiții în infrastructură, ci și printr-o schimbare de mentalitate. Degeaba avem parcuri moderne, dacă bunul simț și respectul față de ceilalți lipsesc.