Acasă Local FOTO Cozi și nervi întinși la maxim la înscrierea pentru susținerea probelor...

FOTO Cozi și nervi întinși la maxim la înscrierea pentru susținerea probelor de verificare a cunoștințelor de limbă străină

0

Românul are statul la coadă în ADN…

Astăzi a început susținerea probelor de verificare a cunoștințelor de limbă străină pentru admiterea în clasa a-IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne.

Procesul de înscriere a fost însă unul greoi și solicitant la Brașov. Participanții au trebuit să se înarmeze cu multă răbdare. Două ore și jumătate au așteptat la coadă în medie luni, 15 mai, părinții care au trebuit să înscrie elevii pentru susținerea probelor de verificare a cunoștințelor de limbă străină/ echivalare la colegiul Andrei Șaguna. Cozi mari au fost, de asemenea și la Unirea. Din păcate, există foarte puține centre de testare în municipiul Brașov. Aceeași situație a avut loc și în anii trecuți.

Deși totul s-ar fi putut realiza mult mai simplu prin completarea unor documente online sau măcar prin colectarea anexelor-cererilor de înscriere/echivalare direct de către școlile unde învață copiii, s-a mers pe varianta tradițională…Înscrierile s-au putut efectua doar pe 15 și 16 mai, în intervalul 09-15. Părinții au trebuit să se învoiască de la servici pentru a putea să își înscrie copiii. Și mai dificil a fost în cazurile în care elevii au trebuit să se înscrie la două centre diferite pentru a susține testarea la două limbi moderne.