În perioada 27-29 decembrie, Brașovul devine capitala fotbalului-spectacol, odată cu desfășurarea tradiționalului Turneu al Vedetelor la Sala Sporturilor „D. Popescu-Colibași”. Ajuns la cea de-a 17-a ediție, evenimentul reunește nume sonore ale fotbalului românesc, care își dau întâlnire în orașul de sub Tâmpa pentru o competiție ce îmbină performanța sportivă cu nostalgia marilor momente din carierele lor. O tradiție care aduce laolaltă vedete, fani și bucuria fotbalului de sărbători!
”Începe Turneul Vedetelor!
De ani de zile, la Braşov suntem obișnuiți ca în cele câteva zile dintre Crăciun și Revelion (27-29 decembrie) să fim prezenți în Sala Sporturilor „D. Popescu-Colibași”, unde are loc Turneul Vedetelor la fotbal în sală.
Competiția a început să fie organizată acum mulți ani, când tonul în viața de noapte a orașului se dădea la „No Problem”, iar multe dintre vedetele fotbalului din România veneau să își petreacă sărbătorile de iarnă și noaptea dintre ani acolo, la discotecă sau în alte locuri din Braşov, sus în Poiană sau pe la Predeal. Între mesele copioase și chefurile de peste noapte, repriza de mișcare era binevenită tot timpul pentru fotbalișții de atunci (Hagi, Popescu, Stelică, Filipescu, Adi Ilie), cu toții vedete pe la cluburile unde jucau, și prietenii lor.
Așa a început totul! La fel se întâmplă și acum, la ediția a 17-a, cu aceiași omniprezenți Călin și Ilie – în calitate de organizatori şi gazde. De mâine (vineri, 27 decembrie), meciurile încep dimineața, de la ora 11.
Dintre foștii fotbaliști și-au anunțat participarea Florin Cernat, Tiberiu Ghioane, Bănel Nicoliță, Dinu Todoran, Gabi Tamaș, „Pele” Buga, Dan Alexa, Alexandru Mateiu, Roland Niczuly etc. Baftă tuturor echipelor!” a anunțat Silviu Prescornitoiu.