Mogul de presă! Cum vrea să „plătească” presa pe viitor useristul Allen Coliban
Fostul primar al Brașovului, Allen Coliban, pare să-și fi găsit o nouă vocație după ce brașovenii l-au trimis acasă de la conducerea Primăriei. Rămas fără funcția publică, acesta și-a înregistrat la OSIM marca „brasovenii.ro”, care vizează activități în domeniul presei scrise și online, dar și al producției multimedia . Practic, Coliban se pregătește să devină „jurnalist” și patron de presă.
Din fotoliul de primar, spre unul „călduț” în Parlament
După ce a fost catalogat de analiști politici drept unul dintre cei mai slabi edili pe care i-a avut Brașovul, fără realizări notabile la activ, Coliban nu a rămas să lupte pentru brașoveni din Consiliul Local, unde ar fi avut putere reală de decizie. În schimb, a preferat să candideze pentru un loc în Parlament, un „scăunel călduț” în Camera Deputaților.
„Expert” în business, dar cu venituri de doar 3.200 lei pe an
Înainte să intre în politică, potrivit declarațiilor de avere, Allen Coliban câștiga într-un an întreg doar 3.200 de lei din activitatea prestată la o firmă. Cu toate acestea, fostul edil continuă să se prezinte drept expert în business, fonduri europene și IT. Întrebarea firească este: câți specialiști în IT sau consultanți în afaceri au un venit de doar 3.200 lei pe an?
Marca „brasovenii.ro”, înregistrată oficial
Conform documentului emis de OSIM (Număr de depozit: M 2024 08786, dată de depozit 25.09.2024), Allen Coliban a solicitat înregistrarea mărcii verbale „brasovenii.ro”, acoperind o gamă largă de servicii: de la tipărirea și distribuția de ziare și reviste, până la transmiterea online de știri, producție multimedia și podcasturi .
Un politician cu ziar, credibilitate zero?
Rămâne de văzut ce succes va avea noul „ziar” al lui Coliban, însă întrebarea de fond rămâne aceeași: poate fi credibil un ziar controlat și fondat de un politician? Istoria recentă arată că acolo unde politicienii își fac presă proprie, obiectivitatea și independența editorială dispar, fiind înlocuite cu propagandă și interese personale.





