Acasă Actualitate Fost purtător de cuvânt al Casei Județene de Pensii Brașov, trimis în...

Fost purtător de cuvânt al Casei Județene de Pensii Brașov, trimis în judecată pentru luare de mită

0

DNA la Casa de Pensii Brașov!

Un fost purtător de cuvânt al instituției, care a ocupat și poziția de șef Serviciu Stabiliri Prestații, a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată a inculpaților

– TÎRCOLEA DANIELA DELIA, la data faptei șef Serviciu Stabiliri Prestații în cadrul Casei Județene de Pensii Brașov, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,

– persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 17 august 2020, inculpata Tîrcolea Daniela Delia, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la o persoană foloase necuvenite pentru a-și exercita  cu celeritate atribuțiile de serviciu. Concret, inculpata ar fi făcut demersuri pentru ca, în mai puțin de o lună de zile, persoana respectivă să intre în posesia deciziei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.

Ulterior, în același context, inculpata Tîrcolea Daniela Delia ar fi acceptat promisiunea venită de la aceeași persoană, de a-i remite ulterior și alte foloase necuvenite, în schimbul actelor pe care urma să le îndeplinească în legătură cu recalcularea pensiei.

Precizăm că bunurile respective, remise cu titlu de mită de către beneficiarul pensiei (în prezent decedat) ar fi fost cumpărate de persoana fizică, inculpată în prezenta cauză, care ar fi avut reprezentarea faptului că acestea urmau să fie date mai departe, ca și folos necuvenit, unui funcționar public.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

  Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

sursa foto Radio România Brașov