Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Joong Shik Kang, pentru a discuta situația economică a României, reformele fiscale și prioritățile de investiții publice.
Potrivit estimărilor FMI, România ar urma să înregistreze o creștere economică de 1% în 2025 și de 1,4% în 2026. Accesarea și utilizarea eficientă a fondurilor europene vor avea un rol decisiv în atingerea acestor obiective. În același timp, experții au subliniat importanța aplicării riguroase a măsurilor adoptate și au recomandat menținerea eforturilor de ajustare bugetară în anii următori, pentru reducerea sustenabilă a deficitului.
Delegația FMI a evidențiat necesitatea prioritizării și etapizării proiectelor de investiții, pentru a asigura finalizarea celor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Experții au remarcat progresele în direcția unei planificări mai prudente a cheltuielilor și au recomandat menținerea acestui echilibru pe termen lung.






