Acasă Social ”Filme-n dar, dar și poveste”-Festival de film în cetatea Feldioara, în acest...

”Filme-n dar, dar și poveste”-Festival de film în cetatea Feldioara, în acest weekend

0

FilmeDar – Festival de film ȋn Cetatea Feldioara, Ediția a III-a „Filme-n dar, dar și poveste”

FilmeDar continuă la Feldioara cu Film adus ȋn dar cinefililor mici și mari, buni cunoscători sau ȋncepători, cu toţii dornici de a se bucura de proiecţii speciale ȋn atmosfera aparte a unui spaţiu ȋncărcat de istorie – Cetatea medievală Marienburg! Un loc uitat timp de secole și renăscut recent din ruină, prinde viaţă pentru cȃteva seri de vară, devenind o scenă primitoare pentru cea de-a 7-a artă – Cinematografia.

Festivalul, debutat ȋn anul 2021, se află anul acesta la cea de-a III-a ediţie. FilmeDar aduce, așa cum spune și numele său, Filmul ȋn Dar publicului spectator, ȋnsoţindu-l cu Povestea frumos spusă de invitaţii speciali care ȋl ȋnsoţesc. Doamna Irina Margareta Nistor – critic de film, face selecţia și prezintă cu farmec și detalii memorabile toate filmele din program, iar Andrei Giurgia, director al Festivalului Serile Filmului Românesc / SFR, ne ȋnsotește și ne ȋndrumă ȋn călătoria noastră cinematografică. Ne bucură și ne onorează prezenţa invitatului special de anul acesta – Virgil Ianţu (online) care ne va aduce ȋn Dar filmul „Ghinionistul”.

Așadar, cea de-a III–a ediţie a Festivalului de Film FilmeDar se va desfășura ȋn perioada 28-30 iulie 2023. Cele trei proiecţii programate ȋn curtea Cetăţii Feldioara vor aduce ȋn atenţie personalităţi ale cinematografiei romȃnești precum Ion Popescu Gopo – “Pași pe lună” (1964). Vor fi, de asemenea, prilej de incursiune ȋn istorie ȋn vremurile ȋn care Cavalerii Teutoni apărau Ţara Sfȃntă – „Regatul Cerului” (2005), dar vor aduce și o comedie romantică ce ne va purta cu siguranţă noroc – „Ghinionistul” (2017).

Dimineţile vor fi dedicate copiilor cu proiecţii care se vor desfășura ȋn Casa de Cultură din localitate. Copiii vor avea astfel acces atȃt la un film american modern, abia lansat, cȃt și la un film romȃnesc clasic care va trezi cu siguranţă nostalgiile părinţilor și bunicilor care ȋi vor ȋnsoţi.

 

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Vineri, 28 iulie 2023

20:30 Deschiderea Festivalului

Proiecție scurtmetraje Ion Popescu Gopo:

Scurta istorie (1957)

Șapte arte (1958)

Homo sapiens (1960)

Alo! Alo! (1962)

Orgolii (1982)

Maniere elegante (1985)

Homo faber (1986)

“Ecce H… omulețul” (2016), Regia: Bogdan Mihăilescu

Proiecţie Film “Pași spre lună” (1964), Regia: Ion Popescu Gopo – Proiecție specială în cadrul Centenarului Ion Popescu Gopo

Durata: 1h:20

 Sâmbătă, 29 iulie 2023

Căminul Cultural Feldioara

11:00 Proiecţie Film de animaţie pentru copii “Mumiile: Aventuri moderne” (2023), Regia: Juan Jesus Garcia Galocha

Durata: 1h:30

Invitat: Irina-Margareta Nistor

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR

20:30 Proiecție Film „Ghinionistul” (2017), Regia: Iura Luncașu

Durata: 1h:30

Invitați: Irina-Margareta Nistor, Virgil Ianțu (online)

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR

 

Duminică, 30 iulie 2023

Căminul Cultural Feldioara

11:00 Proiecţie Film “Cireșarii” (1984), Regia: Adrian Petringenaru

Durata: 1h:30

Invitat: Irina-Margareta Nistor

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR

Cetatea Feldioara

20:30 Proiecţie Film “Regatul cerului – Kingdom of Heaven” (2005), Regia: Ridley Scott

Durata: 2h:24

Invitat: Irina-Margareta Nistor

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR

Intrarea este liberă, ȋn limita locurilor disponibile

INVITAȚI

Irina-Margareta Nistor

Pentru doctorul nostru de filme lăsăm cifrele să vorbească: peste 17.000 de filme vizionate, dintre care, la peste 1.000 a asigurat și subtitrarea. Născută la data de 26 martie 1957, în București, Irina-Margareta Nistor a îndeplinit, până în prezent, rolul de comentator în direct la Oscar, Cannes, BAFTA și César și traducător pentru numeroase cărți, dicționare și casete video.

De asemenea, a colaborat și cu mass-media, la unele publicații fiind chiar redactor-șef. Cinema Paradis, Avanpremiera, Adevărul și Neața cu Răzvan și Dani sunt doar câteva dintre produsele media cu care Irina-Margareta Nistor se identifică. Pentru viața de film a Irinei Margareta Nistor, Ilinca Călugăreanu a realizat documentarul Chuck Norris vs. Communism (2015), fiindu-i dedicat în întregime.

Virgil Ianțu

Este unul dintre cei mai carismatici prezentatori din istoria TV-ului românesc. A absolvit Academia Națională de Muzică în 1995, la secția Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, iar imediat după terminarea facultații a intrat în Corul Național de Cameră Madrigal, alături de care a cântat în toată lumea. În anul 2000 a intrat în televiziune făcând istorie cu primul sezon Vrei să fii miliardar? (Prima TV). Iar de atunci a construit în paralel o carieră în divertisment și muzică: Megastar, Copiii spun lucruri trăznite, Te crezi mai deștept?, Big Brother, Mobilul sunt doar câteva dintre emisiunile a căror gazdă a fost de-a lungul anilor. Cele mai cunoscute proiecte muzicale sunt alături de cei de la The Fifties, în trupa lui Ștefan Bănică Jr., și, cel mai recent, ca lider al trupei Bucharest Jazz Orchestra. Pentru cei care urmăreau Copiii spun lucruri trăsnite nu va fi de mirare că în ultimii ani Virgil a dezvoltat o pasiune pentru psihologia copiilor, lucru care s-a concretizat în proiectul de educație Copiii spun – un curs ca o joacă și în seria online Copiii spun…