Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție au dispus reținerea unui bărbat, în cadrul unui dosar penal, acesta fiind bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, comisă în incinta unei societăți comerciale, din municipiul Brașov.
Activitățile de cercetare ale polițiștilor au demarat după ce, la data de 14 mai a.c., o persoană necunoscută ar fi sustras bunuri, prin înlăturarea sistemului anti-furt, din incinta unei societăți comerciale, fără a fi depistat la momentul săvârșirii faptei de către personalul unității.
Astfel, în baza investigațiilor efectuate și în urma analizării imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video, polițiștii au stabilit că, persoana bănuită de comiterea faptei este un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Brașov, față de care, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale la finalizarea acestora.






