Acasă Administrativ Festivitate de premiere a tinerilor cu rezultate remarcabile din Comuna Cristian

Festivitate de premiere a tinerilor cu rezultate remarcabile din Comuna Cristian

0
Comuna Cristian investește în viitor: tinerii cu rezultate deosebite au fost premiați!
Promovarea și susținerea performanței în educație, sport și cultură reprezintă un obiectiv esențial pentru administrația din Cristian. În acest context, Primăria și Consiliul Local al Comunei Cristian au organizat festivitatea de premiere dedicată tinerilor cu domiciliul în Comuna Cristian, care au obținut rezultate remarcabile în anul în curs sau în anul școlar anterior.
Premiile acordate au avut rolul de stimulente simbolice, menite să reflecte aprecierea și recunoașterea efortului, perseverenței și muncii depuse de tineri. Primăria Cristian rămâne aproape de tot ceea ce înseamnă educație, sport și cultură, considerând că drumul parcurs, dedicarea și dezvoltarea personală sunt la fel de importante, dacă nu chiar mai importante decât premiul în sine.
Susținerea performanței este, înainte de toate, un mod de a încuraja evoluția și implicarea tinerilor în comunitate.” a declarat primarul Gicu Cojocaru.