Acasă Regional Festivalul „Zilele Hungarikum” va avea loc între 1 și 3 iulie la...

Festivalul „Zilele Hungarikum” va avea loc între 1 și 3 iulie la Muzeul ASTRA din Sibiu

0

Cea de-a 13-a ediție a festivalului Zilele Hungarikum pune în valoare patrimoniul cultural maghiar și se va axa pe tradiții, pe reprezentarea maghiară autentică și pe gastronomie. Concursul de gătit va fi însoțit de un târg al meșteșugarilor cu ateliere de prezentare, programe pentru copii, spectacole cultural-artistice, muzică și dans.

Evenimentul va debuta vineri, 1 iulie, la ora 12:00, cu vernisajul expoziției care prezintă cariera scriitoarei Berde Maria și a pictoriței Berde Amál, în Galeria Bisericii Reformate.

Evenimentele în aer liber vor avea loc începând cu orele 14 și vor fi găzduite de Muzeul în aer liber ASTRA.

La cel mai cunoscut eveniment maghiar în aer liber din regiune vor participa meșteșugari din țară și de peste hotare. Târgul va fi deschis zilnic între orele 10 și 20. Vizitatorii se vor putea bucura, de asemenea, de ateliere și prezentări de meșteșuguri, precum și de delicatese tradiționale maghiare, pălincă, bere și vinuri artizanale.

Unul dintre cele mai importante momente ale festivalului, concursul de gătit de sâmbătă, 2 iulie, va fi alcătuit din două categorii: gulaș și alte preparate ungurești, gătite în ceaun. Duminică, membrii juriului și bucătarii invitați vor găti pentru participanți și vizitatori, se vor putea degusta arome și specialități maghiare.

Atât sâmbătă, cât și duminică vor fi prezente Asociația Sportivă și de Păstrare a Tradițiilor „Losonczy István” din Timișoara și Asociația „Kalibáskő”, care, pe lângă construcția de iurtă vor oferi posibilitatea participanților de a încerca trasul cu arcul, mânuirea sabiei, a baltagului, a biciului, dar și să împletească sau să țese.

Program cultural plin de culoare, un adevărat regal muzical 

Sâmbătă, între orele 11:00 și 16:00, Asociația Pensionarilor „Inimă de Aur” din Sfântu Gheorghe, Corala din Sântionlunca, dar și un concert de țițere al copiilor din Sibiu vor distra publicul, urmat de un spectacol de dans susținut de „VariDance” din Budapesta. Programul se va încheia cu un concert susținut de „Tárkány Művek”. Trupa formată acum 11 ani a lansat 5 albume, combină jazzul maghiar, beat-ul și pop-ul, creând o lume muzicală unică pe scenă. Interpretarea instrumentală amintește de formațiile de muzică tradițională, în timp ce sunetul chitarei adaugă o notă de jazz și blues melodiilor.

Duminică, 3 iulie muzica și dansurile populare maghiare vor avea un rol important. Szőcs Lőrincz din Oradea și orchestra sa vor interpreta cântece și melodii populare maghiare. Programul cultural va fi îmbogățit de un spectacol susținut de interpreta de muzică populară maghiară Bíró Éva și invitații acesteia.

Iubitorii folclorului maghiar vor fi încântați de dansurile transilvănene interpretate de Ansamblul de Dansuri Folclorice „Bekecs” din Miercurea Nirajului.

Zilele Hungarikum sunt organizate de Asociaţia HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu și Muzeul ASTRA.

Articolul precedentMApN: Un elicopter produs la Brașov a împlinit 50 de ani de activitate
Articolul următorStabilește o întâlnire cu recenzorul din cartierul tău! Lista numerelor de telefon pe care le poți apela