Acasă Social Festivalul ‘De Dragul Munților’ în acest weekend la Cabana Poiana Secuilor. Mircea...

Festivalul ‘De Dragul Munților’ în acest weekend la Cabana Poiana Secuilor. Mircea Baniciu, cap de afiș

0

Iubitorii muzicii folk vor avea parte de un weekend plin. Astăzi și mâine se va desfășura Festivalul „De Dragul Munților” la Cabana Poiana Secuilor din Predeal. Invitații speciali sunt Mircea Baniciu & Band, Vlad Cnejevici și Teo Boar. Pentru ca atmosfera să fie una deosebită, se va face și un foc de tabără.

Un concert cu Foc de Tabără extraordinar vă oferim Sâmbătă seară, 05 august de la ora 18:30, în cadrul Festivalului „De Dragul Munților”. Îi avem ca și invitați pe MIRCEA BANICIU & BAND ( VLADI CNEJEVICI & TEO BOAR )ce vă vor oferi un show vibrant și dinamic pentru o seară plină de bucuria muzicii și a naturii.

În deschidere și cei ce vor susține și concertele de prânz Sâmbătă și Duminică între orele 13:30 și 16:30, DAN MANCIULEA și TITUȘ CONSTANTIN, artiști deja recunoscuți pe firmamentul folkului și cu o valoare componistică și interpretativă pe care sigur o veți aprecia. Vă invităm să petreceți alături de noi o seară feerică în lumina stelelor și a focului de tabără la Cabană Poiana Secuilor, din Predeal.
Barul și bucătăria sunt și vor fi deschise pentru o cină romantică și plină de vibrație înaltă a muzicii și a naturii. Concertele de prânz între orele 13:30 și 16:30 sunt gratuite. Pentru concertul de seară se percepe o contribuție pentru artiști de 25 lei pentru persoanele trecute de 16 ani. Vă așteptăm cu drag!

MIRCEA BANICIU este artistul de muzica Folk – Rock care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Solistul trupei PHEONIX pentru foarte mulți ani și apoi cu o carieră solo impresionantă începând din 1984 când se lanseaza primul său vinil solo, MIRCEA BANICIU acumulează până in prezent o carieră demnă de invidiat pentru oricare artist astfel încât el reprezintă întotdeauna un prim etalon al muzicii Folk de la noi din țară si legenda vie a acesteia. Va invităm sa-l omagiati de aproape, sa îl cunoasteti si sa il ascultați cântând din nou în natura superba a poienei de la Cabana Poiana Secuilor acompaniat de alte doua mari nume ce au scris istorie in muzica rock si folk, instrumentisti de exceptie, VLADI CNEJEVICI și TEO BOAR.” au declarat organizatorii.