Doctorul Tudor Ciuhodaru atrage atentia că intoxicația inhalatorie cu gaze de fermentație creează mari probleme în această perioadă. Un bărbat de 85 de ani și o femeie de 74 de ani sunt în stare critică la UPU după ce au fost găsite intoxicate în beciul unei locuințe.
„Ce trebuie să știți pentru a nu vă intoxica.
- Numărul și severitatea accidentelor legate de fermentarea vinului este în continuă creștere.
- Butoaiele cu must depozitate în beciurile care nu au căi de aerisire sunt un adevărat pericol.
- Dioxidul de carbon rezultat în urma fermentației alcoolice este imposibil de decelat. Este inodor, incolor şi insipid.
- Efectele asupra organismului se datorează în special reducerii cantității de oxigen în spațiile închise în care fermentează vinul.
- Gravitatea acestui tip de intoxicație e dependentă atât de organism cât şi de durata sau intensitatea expunerii.
- Aspectele clinice pot varia de la simple amețeli, cefalee, grețuri, vărsături până la sincopă, asociată sau nu tulburărilor cardiace sau respiratorii.
- Cazurile severe pot merge până la obnubilare, comă şi deces.
- Pacienții pot necesita măsuri urgente de resuscitare respiratorie, suport volemic, antidotism, oxigenoterapie, analeptice respiratorii.
Atenție (!!!) Niciodată:
- Nu intrați în încăperile în care fierbe vinul ce nu au o ventilație corespunzătoare.
- Nu intrați în încăperile în care fierbe vinul fără a anunța pe cineva care poate interveni rapid.
- Nu intrați nepregătit în încăperea în care există deja o victimă.
Rețineți:
- Sunteți mai susceptibil de a vă intoxica dacă aveți probleme respiratorii, cardiace, neurologice.
- Anunțați întotdeauna pe cineva că veți intra într-un spațiu închis în care fierbe vinul.
- Asigurați înainte ventilația corespunzătoare.
- Verificați nivelul oxigenului din încăperea în care intrați, eventual cu o lumânare aprinsă.
- Se va stinge dacă nu există suficient oxigen.
- Salvatorul poate deveni ușor o victimă.
- Dacă intrați într-o încăpere în care există deja o victimă este posibil să vă intoxicați şi dumneavoastră.
În această perioadă în doar câteva zile s-au înregistrat doar în Moldova 10 persoane afectate de fierberea mustului. 3 au murit iar alte 7 au necesitat tratament după ce au coborât în beciuri cu aerisire defectuoasă. Ultimele victime au fost din Cucuteni – o pacientă de 80 de ani nu a mai putut fi salvată iar soțul de 81 a necesitat asistență medicală de urgență. Primul deces datorat tulburelului a fost la Bacău, un pacient de 26 de ani din Zapodia iar alte două persoane intoxicate de 45 şi 65 de ani, din aceeași familie, au ajuns în comă după ce au coborât în beci pentru a verifica cum fierbe tulburelul. În doar o oră alte două persoane au fost victimele intoxicațiilor cu gaze de fermentație la Vaslui.”, a transmis Doctorul Tudor Ciuhodaru.