Acasă Local Femeie identificată și reținută de polițiști după ce ar fi furat bani...

Femeie identificată și reținută de polițiști după ce ar fi furat bani și bijuterii dintr-o locuință

0

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Zărnești au reținut o femeie, cercetată în prezent în cadrul unui dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de ,,furt calificat”.

La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către proprietarul unui imobil, din localitatea Cristian, cu privire la faptul că, din imobilul său, i-a fost sustrasă, în împrejurări necunoscute, suma de 18.000 de lei, precum și mai multe bijuterii pe care le-ar fi avut depozitate în locuință.

Astfel, față de sesizarea primită, polițiștii au demarat verificările și, după o serie completă de investigații, în care au fost angrenați polițiști din mai multe structuri operative și de criminalistică, s-a reușit identificarea prezumtivului autor.

Persoană bănuită, o femeie de 32 de ani, din orașul Zărnești, ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, sub pretextul cerșirii de bunuri de subzistență, iar, pentru că a observat că în locuință nu se află nicio persoană, a căutat bunuri de valoare și bani sau bunuri de valoare, pe care le-a sustras.

Persoana identificată a fost condusă la unitatea de poliție, unde, în urma audierilor și în baza materialului probator, polițiștii au dispus reținerea femeii și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, după prezentarea persoanei cercetate de către procurorul de caz în fața instanței de judecată, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate de Postul de Poliție Cristian, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.

Pentru prevenirea unor astfel de furturi din locuință, Poliția Brașov recomandă:

– interziceți accesul în locuință și refuzați să dați informații despre dvs., bunurile pe care le dețineți sau despre vecini persoanelor străine care pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu se pot legitima;

     – evitați depozitarea în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare;

      – alegeți acele încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate ușor;

– instalați sisteme de alarmă și supraveghere video care să corespundă normelor de securitate.