Familia Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă” deplânge cu profundă tristețe trecerea în neființă a domnului Viorel Răducanu, dascăl de excepție și fost director al instituției în perioada 2002–2006.
Profesor de geografie, dedicat și pasionat, Viorel Răducanu a continuat să inspire și după recenta pensionare, rămânând apropiat de școală și de elevii săi. A format generații întregi de tineri, insuflându-le dragostea pentru cunoaștere și respectul pentru educație.
Plecarea sa lasă un gol imens în inimile colegilor, elevilor și tuturor celor care l-au cunoscut.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!






