Acasă Regional Exemplu de la Sibiu. Cum este modernizat un parc fără să fie...

Exemplu de la Sibiu. Cum este modernizat un parc fără să fie afectată vegetația

0

Un parc poate fi modernizat fără ca vegetația să fie sacrificată. O arată și exemplul de la Sibiu, unde lucrările din Parcul Cetății continuă cu măsuri de protejare a arborilor existenți și cu noi plantări. Asta în timp ce, la Brașov, proiectul privind construirea unei parcări sub Parcul Central – care prevede transplantarea arborilor pe durata lucrărilor, urmată de amenajarea și extinderea spațiului verde – rămâne un subiect controversat.

În Parcul Cetății din Sibiu au început lucrările pentru amenajarea unor noi alei, introducerea cablurilor pentru iluminat și instalarea infrastructurii necesare viitoarelor bănci smart. Primăria spune că intervențiile sunt realizate astfel încât să fie protejați arborii existenți.

„Lucrăm cu grijă, cu utilaje mici sau manual, tocmai pentru a proteja și a deranja cât mai puțin”, transmite Primăria Sibiu.

Municipalitatea precizează și că lucrările nu presupun tăierea arborilor existenți. Nu se taie arbori — dimpotrivă, vor fi plantați arbori noi, iar suprafețele cu iarbă vor fi completate prin însămânțări la finalul intervențiilor”, se arată în mesajul Primăriei.

Proiectul sibian include, printre altele, reabilitarea balconului dinspre bulevardul C. Coposu, mobilier urban nou, iluminat public și arhitectural, jardiniere cu plante perene și două cișmele cu apă potabilă, prevăzute și cu boluri pentru animale. Primăria Sibiu mai precizează că lucrările sunt monitorizate de un arheolog atestat, în condițiile în care zona se află în proximitatea unor elemente de patrimoniu istoric.

Evident, cele două proiecte nu sunt identice, în special în ceea ce privește amploarea și nivelul intervențiilor necesare. La Sibiu este vorba despre modernizarea unui parc, în timp ce la Brașov se propune construirea unei parcări subterane. Exemplul sibian arată însă că lucrările într-un parc pot fi realizate cu măsuri de protejare a arborilor existenți și, mai mult, de suplimentare a vegetației.