Astăzi, o delegație oficială din Brașov se va întâlni cu reprezentanții companiei aeriene Air France pentru a discuta posibilitatea introducerii unei curse directe între Brașov și Paris. Negocierile vizează extinderea conectivității internaționale a Aeroportului Internațional Brașov, deschis încă din 15 iunie 2023.
Din această delegație fac parte Șerban Todorică, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Cătalin Văsii, prefectul județului și încă o persoana din cadrul Aeroportului Brașov.
„Air France ar putea opera curse Paris-Brașov. Asta ne dorim!”, ne-a declarat Cătalin Văsii, Prefectul județului Brașov, confirmând interesul autorităților locale de a pune Brașovul pe harta rutelor internaționale operate de Air France.