Pe brașoveni și iubitorii sportului îi așteaptă un weekend cu adevărat spectaculos! Echipele de volei ale Coronei se luptă la cel mai înalt nivel, baschetbaliștii își continuă parcursul bun din sezonul regulat, iar dansatorii din România și-au dat întâlnire la Sala Sporturilor „D. Popescu-Colibaşi”, la cel mai important eveniment național din luna aprilie!
Primii care vor intra în scenă sunt seniorii de la echipa de baschet CSM Corona Brașov. Vineri, de la ora 17, în Sala Sporturilor, ei vor evolua în sezonul regulat din Liga Națională în compania băieților de la FC Argeș Piteşti.
Apoi, de la ora 20, voleibaliștii pregătiți de Laurențiu Lică îşi vor relua lupta pentru titlul național, în cel de-al 3-lea meci din finala Campionatului național.
După primele două partide, puternicii adversari de la Dinamo Bucureşti au avans de două victorii. Se joacă după sistemul „cel mai bun din cinci partide”. Dacă vor învinge vineri, reprezentanții Brașovului îşi vor continua drumul spre titlul de campioni în jocul din Duminica Floriilor. E programat tot în Sala Sporturilor, de la ora 18.
Ziua de sâmbătă ne rezervă un regal al dansului. În aceeași sală, de la ora 9 până seara, în jurul orei 22, cei mai buni dansatori sportivi ai României vor evolua în fața unei săli arhipline. Este cea de-a 10-a ediție a Cupei La Passion, o cifră rotundă, ce dă măsura valorii unui eveniment cu importante conotații în această disciplină sportivă de valoare națională.

Tot sâmbătă (ora 16:30), la Sala Metrom, la fel ca și colegii lor de la secția de volei, senioarele au programat meciul din finala mică, pentru medaliile de bronz.
Același adversar (Dinamo București), aceeași situație: câștigă cea mai bună formație din 5 întâlniri, iar după primele două dispute de la București dinamovistele au două victorii. Dacă se va ajunge la a 4-a confruntare, ea va fi duminică, de la ora 14:30, înaintea aşteptatului, de către brașoveni și noi toți, joc al 4-lea din finala cea mare, Corona Braşov-Dinamo Bucureşti la băieți.
Iată că ușor-ușor, Brașovul nostru sportiv începe să se contureze, tot mai mult, ca principal loc de organizare de evenimente și competiții în România. Un loc în care, nota bene!, de cele mai multe ori actori principali sunt reprezentații noștri, ai Brașovului.






