Acasă Social Evenimente spectaculoase în comuna Feldioara la finalul acestei săptămâni

Evenimente spectaculoase în comuna Feldioara la finalul acestei săptămâni

0

La finalul acestei săptămâni se vor organiza mai multe evenimente în comuna Feldioara. Acestea sunt:

  • „Cetatea Vie – Zilele porţilor deschise ȋn Cetatea Marienburg – Feldioara”, ediţia a III-a;
  • Festivalul „Cavalerii Teutoni se ȋntorc ȋn Cetatea Feldioara”, ediţia a XI-a;
  • Lansarea oficială a Rutei Cavalerilor Teutoni.

 „Cetatea Vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara”, ediţia a III-a, este un eveniment derulat de Primăria Feldioara şi finanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

Un monument istoric recent restaurat și o comunitate primitoare vă așteaptă să vă bucuraţi de concerte de fanfară și muzică veche, ateliere de meșteșuguri și artă, șezătoare, spectacole de teatru și animaţie medievală, expoziţii de istorie și etnografie. Toate acestea au rolul de a păstra VIE o cetate aflată pȃnă de curȃnd în ruină, de a atașa comunitatea locală de acest loc şi, nu în ultimul rând, de a promova din punct de vedere turistic Comuna Feldioara.

Cetatea Marienburg a fost restaurată ȋn perioada 2012 – 2017, fiind transformată dintr-o ruină părăsită ȋntr-o primă atracţie turistică cu program de vizitare ȋn localitatea Feldioara și, ȋn același timp, într-un spaţiu cu potenţial ȋn găzduirea unor evenimente culturale.

Proiectul „Cetatea Vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara” îşi propune diversificarea ofertei cultural-turistice ȋn Judeţul Brașov, precum şi apropierea localnicilor, prin facilitarea participării gratuite la o serie de evenimente culturale.

Proiectul beneficiază de finanţare de la Consiliul Judeţean Braşov, ȋn cadrul Programului judeţean pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul propriu al Judeţului Brașov a proiectelor culturale pe anul 2023 – beneficiari de drept public.  Astfel, din bugetul total al proiectului de aproximativ 45.000 lei, 30.000 lei sunt alocaţi de autoritatea judeţeană, iar diferenţa de Primăria Feldioara.

Ȋn același timp, autorităţile locale din Feldioara continuă un alt eveniment cu tradiţie – Festivalul „Cavalerii Teutoni se ȋntorc ȋn Cetatea Feldioara” aflat la a XI-a ediţie.

Finanţat exclusiv de la bugetul local al Comunei Feldioara, acesta se desfășoară ȋn paralel, ȋn aceeași perioadă, ȋn centrul localităţii. Programul festivalului include nenumărate momente deosebite: parada cavalerilor şi domniţelor care vor aduce publicul mai aproape atmosfera perioadei medievale, prezenţa meșterilor și artizanilor ȋn curtea Bisericii Evanghelice, precum și spectacolul susţinut pe scenă de tinerele talente locale şi invitaţi deosebiţi care promit un program de excepţie.

Un alt eveniment important pentru dezvoltarea turistică a localităţii Feldioara și a Judeţului Brașov ȋl reprezintă lansarea oficială a Rutei Cavalerilor Teutoni care va avea loc sȃmbătă, 2 septembrie, ora 13:00, ȋn Biserica Evanghelică din localitate.

Iniţiată de Muzeul de Etnografie Brașov și Primăria Comunei Feldioara, aceasta este recunoscută de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului ca Rută Cultural Turistică dezvoltată pe plan regional.