Acasă Social Evenimente pentru toate vârstele și preferințele, în această săptămână, la Opera Brașov

Evenimente pentru toate vârstele și preferințele, în această săptămână, la Opera Brașov

0

Miercuri, 10 aprilie 2024, de la orele 10.00 și 12.00, în Sala Operei, copiii sunt invitați să pătrundă în universul schițelor lui Ion Luca Caragiale, cu prilejul celor două reprezentații ale spectacolului dedicat lor, „Aventuri cu domnul Goe” de Ioan Gârmacea. Adaptare text: Izabela Oancea. Muzica: Sorin Oancea.

Domnul Goe, personajul neastâmpărat de care am auzit cu toții, ne servește drept model al unor comportamente „Așa nu!”, pe care le mai întâlnim și în ziua de astăzi, Caragiale rămânând un scriitor mereu actual. Prin scrierile sale, el ne provoacă să medităm asupra comicului, să descoperim, printre hohotele de râs, tristețea eternelor probleme de conduită și, mai mult, ne provoacă să fim mai buni, oferind adevărate lecții de viață, atât de vii și de actuale. „Vizită”, „Două lozuri”, „Dl. Goe”, „Bubico”, „Un pedagog de școală nouă” și „Cometa” sunt schițele binecunoscute care stau la baza acestui spectacol, în care râsul şi buna dispoziţie sunt garantate. Muzica este una actuală, pornind de la pop, rock și ajungând chiar la rap.

Distribuția:

Dl. Goe Popescu – Andromeda Nemeș/Mădălina Lucaciu

Mamița – Lăcrămioara Schuller

Țaca – Anca Panait

Lefter Popescu – Adrian Scriminț

Georgescu – Valer Lucaciu

Mam’mare – Asineta Răducan

Controlorul – Daniel Vâlcoci

Pedagogul – Ștefan Schuller

Elevul Anibal Ionescu – Mihai Burlacu

Elevul Otopeanu Marinică – Matei Rada

Elevul Ciucă – Dorian Gheorghiu

Regia artistică este semnată de Iulian Sandu. Scenografia: Rodica Garștea. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Mișcarea scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Cristina Roșu.

Spectacolul este organizat în colaborare cu instituțiile de învățământ din județul Brașov.

  • Spectacolul durează o oră și 10 minute și nu are pauză.
  • Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

 

 

Tot miercuri, 10 aprilie 2024, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă așteaptă la o nouă ediție a „Recitalului de la ora cinci”. Evenimentul va fi susținut de artiștii: Maria Catrina – soprană, Cristina Coatu – soprană, Anda Pop – soprană, Carmen   Topciu – mezzosoprană, Alexandru Aghenie – bariton, Adrian Mărcan – bariton, Alin Anca – bas, Andrei Lucian Ionescu – bas. Simona Patriche îi va însoți, acompaniindu-i la pian, iar Simona Manole va face prezentarea momentelor muzicale.

Repertoriul acestui recital este dedicat, în cea mai mare parte, muzicii de operă și include arii și duete din lucrări însemnate ale liricii universale: „Don Giovanni” și „Răpirea din Serai” de W.A. Mozart, „Faust” de Ch. Gounod sau „Macbeth” de G. Verdi.

  • Recitalul durează o oră și nu are pauză.
  • Preț bilete: 8 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 2 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.

 

Vineri, 12 aprilie 2024, de la ora 11.00, în Sala Operei, oferim posibilitatea celor care își doresc să participe la repetiția generală a spectacolului cu opereta „Vânzătorul de păsări” de Carl Zeller!

  • Preț bilete: 30 lei

 

Tot vineri, 12 aprilie 2024, de la ora 18.30, în Foaierul Operei Brașov, continuăm demersul de susținere al viitorilor artiști, cu recitalul intitulat „Muzica primăverii”, în interpretarea studenților Facultății de Muzică – Universitatea „Transilvania”, de la clasa prof. dr. lect. univ. Cristina Radu. Publicul îi va putea audia pe Marisa Berbecaru, Amalia Cârstea, Andreea Fazakas, Alexandra Olaru, Medeea Petrache, Livia Pisică, Diana Vancea, Bogdan Țurloi – acompaniați  la pian de Claudia Șuteu și Sena Ducariu. „Cu primăvara în suflet, în prezența și vocile lor, studenții Facultății de Muzică vor susține un recital la Operă, cu o muzică plină de emoție si diversitate. În program vor fi lucrări de Vivaldi, Mozart, Massenet, Gluck, Cherubini și Puccini, pe care îl comemorăm anul acesta. Vă așteptăm la un concert plin de culoare și tinerețe!”, afirmă Cristina Radu, cea care este și prezentatoarea și coordonatoarea evenimentului.

  • Recitalul durează o oră și 30 de minute și nu are pauză.
  • Preț bilete: 30 lei

 

Sâmbătă, 13 aprilie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu îndrăgita operetă „Vânzătorul de păsări” de Carl Zeller. Premiera lucrării a avut loc la Theater an der Wien, în anul 1891. Succesul răsunător a determinat prezentarea acesteia, în acelaşi an, la Casino Theatre, din New York, iar în 1895, la importantul teatru regal Drury Lane, din Londra. Această operetă îmbină atmosfera veselă şi plină de viaţă a Tirolului cu atmosfera Curţii imperiale austriece, întâmplările desfăşurându-se dinamic, cu mult umor şi ironie. Opereta „Vânzătorul de păsări” i-a adus lui Zeller un nesperat succes. Bogăţia melodică, frumuseţea şi marea expresivitate a unor arii şi aici trebuie să menţionăm cunoscuta arie al lui Adam (rămasă celebră prin caracterul ei nostalgic), izbutite momente comice, o orchestraţie fluentă, adecvată caracterului folcloric al muzicii, spontaneitatea şi tensiunea acţiunii dramatice… toate acestea au contribuit la reuşita lucrării, care şi astăzi se bucură de marea apreciere a publicului spectator.

În distribuția spectacolului: Adam – Liviu Iftene, Cristina – Corina Klein, Prinţesa – Mădălina Bourceanu, Baronul Weps – Valentin Marele, Adelaide – Cristina Roşu, Stanislaus – Claudiu Bugnar, Primarul Schneck – Lorand Cristian, Profesor Dolcini (I) – Marian Reşte, Profesor Amorati (II) – Dan Popescu, Ghizi – Silvia Micu, Jetta – Simona Manole, Contesa Hanelore – Alina Ichim, Baronul Gustav – Mugurel Oancea. Soliști balet: Melania Condoiu, Claudiu Dane. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. Dirijorul spectacolului va fi maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu. Scenografia: Horia Popescu, Rodica Garştea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie/mișcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

  • Spectacolul durează trei ore și are două pauze.
  • Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

 

Biletele pentru repetiția generală cu public și pentru recital se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17.