Acasă Actualitate Elicopterul POA Brașov, solicitat pentru a salva un turist olandez căzut în...

Elicopterul POA Brașov, solicitat pentru a salva un turist olandez căzut în Brâna Mare a Caraimanului

0

Amplă misiune contracronometru de salvare! Salvamontiștii intervin în aceste momente pentru recuperarea unui turist olandez care a căzut în zona Brâna Mare a Caraimanului.

Salvamont Prahova a anunțat că acesta este al doilea incident produs în aceeași zonă, după intervenția de duminica trecută. Având în vedere dificultatea terenului și condițiile existente în zona alpină, a fost solicitat sprijin aerian din partea POA Brașov.

Salvamontiștii reamintesc turiștilor că toate traseele montane de mare altitudine din Masivul Bucegi sunt încă închise, deoarece pe anumite porțiuni persistă zăpada, existând risc ridicat de accidentare.