Acasă Sănătate-Educație Elevii brașoveni, prieteni de nădejde ai pompierilor

Elevii brașoveni, prieteni de nădejde ai pompierilor

0
„Prietenii pompierilor” este un concurs cu caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor și are ca obiective dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă. De asemenea, concursul promovează dezvoltarea atitudinilor şi a comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor, dar și formarea şi dezvoltarea unor trăsături precum iniţiativa, curajul, disciplina şi spiritul de echipă.
Miercuri, 15 mai, pe Arena Sportivă „Ion Țiriac” din municipiul Brașov s-a desfășurat etapa județeană a concursului.
Concursul a constat într-o probă teoretică și două practice, la care au participat 9 echipe.
„Copiii ne-au oferit un spectacol deosebit, dovedind spirit de echipă, implicare și mult entuziasm.
Am participat la o întrecere frumoasă, rezultat al muncii, perseverenței și a pregătirii intense atât din partea elevilor, cât și din cea a cadrelor didactice care i-au coordonat.”, au declarat reprezentanți ai ISU Brașov.
După o concurență acerbă, urmată de un scor foarte strâns, clasamentul concursului a fost următorul:
Categoria Băieti/Mixt
Locul I: Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi” Brașov
Locul II: Liceul „Sextil Pușcariu” Bran
Locul III: Liceul „Petru Rareș” Feldioara
Categoria fete:
Locul I: Colegiul de Științe „Grigore Antipa” Brașov
Locul II: Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi” Brașov
Locul III: Liceul „Sextil Pușcariu” Bran
„Dorim să felicităm toate echipele pentru participare, profesorii pentru coordonare și pe fiecare elev în parte pentru spiritul competitiv și pentru fair-play-ul de care au dat dovadă. De asemenea, sperăm ca acest concurs să deschidă orizonturi pentru o nouă generație de salvatori.”, au adăugat pompierii.