Județul Brașov continuă să joace un rol important în peisajul economic național, contribuind la dezvoltarea regională și națională. Cu 82.394 agenți economici activi, județul Brașov reprezintă 3,26% din totalul agenților economici din România, potrivit datelor topfirme.com.
Cifra de afaceri și contribuția economică
Cu o cifră de afaceri totală de 77,9 miliarde lei (aproximativ 17,7 miliarde euro), județul Brașov contribuie cu 3,10% la cifra de afaceri totală a României, fiind un pol de creștere economică în continuă expansiune.
Firmele din Brașov și Ghimbav fac aproape 70% din tot profitul județului
Firmele din Brașov au obținut un profit de 4 Miliarde lei (910,6 milioane euro), însemnând 62,56% din profitul net realizat în Județul Brașov, în timp ce companiile din Ghimbav au obținut, în 2023, un profit de 353,7 milioane lei (80,4 milioane euro), reprezentând 5,52% din profitul net realizat în Județul Brașov.
Topul firmelor din Brașov după cifra de afaceri
În fruntea firmelor din județ, după cifra de afaceri, se află AUTOLIV ROMÂNIA SRL, liderul incontestabil cu afaceri de 6 miliarde lei (1,4 miliarde euro), urmat de SELGROS CASH & CARRY SRL, care a înregistrat o cifră de afaceri de 4,5 miliarde lei (1 miliard euro). Alte companii de top sunt: SCHAEFFLER ROMANIA SRL (3,9 miliarde lei) și VITESCO TECHNOLOGIES ROMANIA SRL (2,2 miliarde lei).
Forța de muncă
Mai multe decât la capitolul cifră de afaceri, județul Brașov excelează în ceea ce privește ocuparea forței de muncă. Cei 146.580 de angajați din județ reprezintă 3,59% din totalul forței de muncă din România. AUTOLIV ROMÂNIA SRL este din nou în frunte, cu un impresionant număr de 8.813 angajați, urmată de SCHAEFFLER ROMANIA SRL (4.905 angajați), SELGROS CASH & CARRY SRL (4.755 angajați), MSE – MAJOREL STRATEGY & EXPERTISE SRL (2.366 angajați) și PREH ROMANIA SRL (2.173 angajați).
Profitul realizat de firmele brașovene
Profitabilitatea firmelor din Brașov confirmă forța economică a județului. Brașovul a generat un profit net de 6,4 miliarde lei (1,5 miliarde euro), ceea ce reprezintă 1,30% din profitul net total al României. Liderul absolut în această categorie este din nou AUTOLIV ROMÂNIA SRL, cu un profit de 143,2 milioane lei (32,5 milioane euro). În spatele său se află BILKA STEEL SRL, cu un profit de 119,1 milioane lei, SIKA ROMANIA SRL (109,7 milioane lei), SELGROS CASH & CARRY SRL (89,8 milioane lei) și STABILUS ROMANIA SRL (69,9 milioane lei).
Top 10 localități după numărul de agenți economici
- Brașov – 48.073 (agenți economici)
- Făgăraș – 3.654 (agenți economici)
- Săcele – 3.502 (agenți economici)
- Codlea – 2.360 (agenți economici)
- Sânpetru – 2.224 (agenți economici)
- Râșnov – 2.179 (agenți economici)
- Zărnești – 2.039 (agenți economici)
- Cristian – 1.286 (agenți economici)
- Ghimbav – 1.245 (agenți economici)
- Tărlungeni – 1.237 (agenți economici)






