levii Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov au reușit o performanță remarcabilă la Campionatul Național de Robotică, unde echipa RoboAS (#19082) a obținut prestigiosul Innovate Award – 1st Place. Acest premiu le-a fost acordat pentru creativitatea și inovațiile integrate în mecanismele robotului construit de ei, într-una dintre cele mai dificile competiții FTC la nivel mondial.
Această reușită deosebită marchează nu doar un succes național, ci și calificarea RoboAS la unul dintre Premier Events-urile organizate în țări precum Olanda, Canada, Mexic sau în cinci state din SUA. În zilele următoare, echipa va afla destinația exactă unde va reprezenta cu mândrie atât comunitatea brașoveană, cât și România la nivel internațional.
Performanțele românești în domeniul roboticii continuă să impresioneze, țara noastră deținând în prezent 8 din top 10 recorduri mondiale. Acest progres constant demonstrează pasiunea și seriozitatea cu care tinerii noștri se implică în competițiile de robotică, punând Brașovul pe harta excelenței în domeniu.
Pentru a putea participa la competițiile internaționale și a continua evoluția echipei RoboAS, sprijinul comunității este esențial. Cei care doresc să contribuie la susținerea acestui vis pot face donații în contul Asociației de Părinți „Ioan Popazu”, având următoarele detalii:
💳 IBAN: RO47 RNCB 0056 0731 8702 0001
🏦 Banca Comercială Română, Agenția Piața Sfatului
📌 Mențiune: „pentru echipa de robotică”






