Acasă Social După 13 ani de blocaj, Casa de Cultură din Râșnov intră în...

După 13 ani de blocaj, Casa de Cultură din Râșnov intră în linie dreaptă. Contractul de finanțare, semnat

0

Un proiect rămas în așteptare mai bine de un deceniu revine în actualitate la Primăria Orașului Râșnov, după ce edilul Horia Motrescu a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru viitoarea Casă de Cultură. Documentul a fost parafat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, marcând deblocarea unui obiectiv considerat esențial pentru comunitate.

Primarul susține că proiectul, blocat timp de 13 ani, a fost readus pe circuit administrativ într-un interval scurt, prin parcurgerea etapelor tehnice și birocratice necesare. „Am repus totul în mișcare în 6 luni: documentații, avize, autorizație, indicatori. Fără etapele astea, nu există investiții, doar promisiuni de care suntem toți sătui”, a declarat acesta.

Noua Casă de Cultură, proiectată de arhitectul Dorin Ștefan, este prezentată de administrația locală drept un reper viitor pentru oraș. Într-un context economic dificil, edilul a insistat asupra diferenței dintre promisiuni și rezultate concrete: „Administrația nu e despre intenții bune, ci despre rezultate verificabile.”

Autoritățile locale anunță că următoarea etapă este lansarea procedurii de licitație pentru proiectare și execuție, pas decisiv pentru transformarea investiției din plan în realitate.