Surse judiciare au confirmat în această dimineată pentru Transilvania365 faptul că în comuna Bran a avut loc o dublă crimă. Din primele informații, doi soți au fost omorâți cu bestialitate. Cei doi aveau în jur de 38 de ani. Soțul lucra la SMURD, iar soția asistentă la spital. Criminalul este vărul și vecinul celor doi soți…
”Dublă crimă la Bran!? Evenimentul s-a petrecut în satul Șimon. O altercație între frați? Bănuit este un frate se pare. În urma evenimentului tragic, un bărbat și soția acestuia au decedat. Ambi au fost găsiți în casă cu capetele zdrobite. Barbatul lucra la SMURD Moieciu iar soția asistentă la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov. Ambii aveau în jur de 38 ani. Se pare că au fost loviți cu toporul. Reprezentanți ai Parchetului și Poliția Stațiunii Bran se află la fața locului”, a scris pe pagina de Facebook și asociația ASUM.
La scurt timp au transmis un comunicat de presă și procurorii brașoveni.
”În urma unor cercetări complexe începute de dimineață, imediat după sesizare și terminate în jurul orei 21.30, respectiv acte medicale, constatări medico-legale preliminare, declarațiile inculpatului de recunoaștere parțială a faptelor și declarațiile a 4 martori (membrii de familie cu inculpatul și cu victimele), din cercetările efectuate la fața locului, percheziția domiciliară la locuința inculpatului și alte investigații ale organelor de cercetare penală, procurorul de caz a reținut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 15/16.01.2023, pe fondul unui conflict mai vechi cu vărul şi vecinul său P.N.A., inculpatul P.I.D. s-a înarmat cu un cuţit şi un topor şi a pătruns prin efracţie (spargerea geamului uneia dintre uşile de acces) în imobilul de domiciliul al soţilor P.A.I. şi P.N.A., situat în localitatea Şimon.
În dormitorul soţilor P., inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu obiect/obiecte tăietor/tăietoare victimelor P.A.I. şi P.N.A., aceştia decedând ca urmare a loviturilor.
Față de inculpatul P.I.D. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile de violare de domiciliu şi omor calificat, prevăzute de art.224 alin.1,2 Cod Penal și art.189 alin.1 lit.f Cod Penal.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Facem precizarea că cercetările au fost realizate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov iar din cadrul IPJ BRAȘOV au participat la cercetări inspectorul sef adjunct pe linie de investigatii criminale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Serviciul Rutier, Poliția Stațiunii Bran, Poliția Municipiului Brașov și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. De asemenea, I.G.P.R. a oferit suport prin Direcția de Investigații Criminale și Institutul Național de Criminalistică”, au declarat reprezentanții Parchetului.