În 30 de zile proiectantul trebuie să prezinte care sunt soluțiile pentru un iluminat adecvat acestei zone, în armonie cu cadrul natural
Primăria Brașov și-a propus să transforme Drumul vechi spre Poiana Brașov într-o alee de promenadă care să îmbie brașovenii și turiștii să se bucure de plimbare și după lăsarea serii, mai ales că este una dintre zonele circulate de cei care vor să facă o drumeție mai ușoară.
Pentru a vedea care sunt soluțiile optime de iluminat ale acestei alei de promenadă, municipalitatea a semnat un contract pentru realizarea Studiului de fezabilitate privind extinderea sistemului de iluminat public din Municipiul Brașov – Drumul Vechi al Poienii – Poiana Brașov – Pietrele lui Solomon.
Zona pentru care se va elabora studiul de fezabilitate este Drumul Vechi al Poienii, între Pietrele lui Solomon și Poiana Brașov (poiana de jos, în parcare), pe o lungime de aproximativ 4 km.
Reţeaua de alimentare cu energie electrică se va realiza în variantă subterană. Stâlpii de iluminat şi consolele vor fi metalice.
Aparatele de iluminat vor fi echipate cu surse de tip LED și vor permite echiparea cu dispozitiv de control, pentru integrarea facilă într-un sistem de tip Smart City.
Detalii contract
Studiul de fezabilitate privind extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Brașov, Drumul vechi al Poienii, Poiana Brașov – Pietrele lui Solomon
Contractant: S.C. Smart Technology Research & Consulting SRL
Durata: 30 de zile de la ordinul de începere a lucrărilor
Valoare: 50.000 de lei, la care se adaugă TVA






