Acasă Sănătate-Educație Dr. Marius Neculoiu, despre motivele pentru care medicii pleacă din România: „Nu...

Dr. Marius Neculoiu, despre motivele pentru care medicii pleacă din România: „Nu este vorba de problema salarizării personalului medical!”

0

Doctorul Marius Neculoiu a fost invitatul jurnalistului Cristi Florea la emisiunea „Oameni faini la Brașov”, în cadrul căreia medicul primar urolog a explicat care sunt probleme sistemului sanitar din România și de ce mulți doctori aleg să plece în străinătate.

„Nu este vorba de problema salarizării personalului medical, cel puțin a doctorilor! 

Doctorii pleacă și din alte motive. Este clar că nu pot lucra toți în sistemul privat, căci lumea-i săraca și nu toți își permit să acceseze serviciile din sistemul privat. Cred că maxim 20% dintre români își permit și se duc la privat, căci acolo sunt de toate.

Statul nu poate asigura tot ce este nevoie pentru anumite intervenții. Finanțarea este un pic diferită, se face în funcție de un caz rezolvat, de un indice de complexitate, spitalele clinice primesc mai mulți bani decât alte spitale, dar dotarea depinde de finanțare.

Să spunem că, cel puțin la Brașov, dotările sunt bune, căci Consiliul Județean Brașov chiar a făcut investiții. Problema sunt consumabilele! De exemplu, pensele acelea de laparoscopie costă, iar dacă spitalul este în datorii nu mai cumpără. Și atunci ce să faci? De aceea pleacă lumea, pentru că nu are la dispoziție tot ce-i trebuie!”, a explicat medicul Marius Neculoiu.

Pentru a afla mai multe despre acest subiect, cât câștigă un medic primar, dar și ce alte discuții au mai fost purtate urmăriți emisiunea „Oameni faini la Brașov”, pe site-ul www.transilvania365.ro, pe canalul de Youtube, dar și pe pagina de Facebook a ziarului, joi, 22 august 2024, începând cu ora 17:00!