La Ploiești vor avea loc două licitații pe 31 octombrie pentru două mașini ale lui Ioan Niculae, scoase la licitație de ANAF. Este vorba despre două mașini Jeep Wrangler, cu an de fabricație 2007. Menționăm faptul că este a doua licitație, deci prețurile vor fi mai mici. Una dintre mașini este verde, iar cealaltă roșie. În ceea ce privește kilometrii parcurși, un autovehicul are 45.777 de km, iar celălalt 30.013 de km. Conform hotnews.ro, prețul mașinii verzi este de 73.306 lei, iar al celei roșii este de 70.154 lei.