Mai sunt două luni până la deschiderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, iar mulți străini și-au făcut deja programări la cabinetele stomatologice. Tarifele în România pentru serviciile de acest gen sunt mult mai convenabile. Ana și Maria, două femei din Italia, au venit special din țara de origine pentru a-și rezolva problemele cu dantura: ”Călătoria nu e ușoară, venim din Sardinia, e un pic mai dificil. Dar dacă ar exista un zbor direct Sardinia-Brașov ar fi excelent!”.
La clinicile stomatologice din Brașov ajung pacienți chiar cu probleme destul de grave ce necesită intervenții chirurgicale. Clinica se ocupă de toate detaliile, începând cu preluarea pacienților/turiștilor până la însoțirea acestora în excursii organizate.
Odată cu deschiderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, turismul medical va crește, aducând, astfel, beneficii și economiei locale. Turiștii, o dată ajunși în Brașov, pe lângă rezolvarea problemelor medicale, se vor bucura de toate locurile și obiectivele turistice pe care orașul de la poalele Tâmpei le pune la dispoziție. De asemenea, și hotelierii vor avea mult de câștigat.
sursa ȘtirileKanalD